CONCURSUL “MARCIAN BLEAHU”

CONCURSUL “MARCIAN BLEAHU”- concurs de proiecte pe teme mediu

 

Rezultatele concursului ”MARCIAN BLEAHU”

Concursul de proiecte pe teme de mediu “Marcian Bleahu” se adresează în principal elevilor de liceu din clasele a XI-a şi a XII-a,  dar şi elevilor din clasele a IX-a şi a X-a.

Prin acest concurs se doreşte testarea creativității elevilor în domeniul interdisciplinar al ştiinţei mediului, precum şi sensibilizarea acestora cu privire la problematicile cunoaşterii, analizei şi protecţiei mediului înconjurător. Acest concurs este totodată un criteriu alternativ de admitere la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului în anul universitar 2019-2020.

Tema concursului

În acest an, tema concursului este “Renaturarea urbana. Proiect de renaturare a orasului meu”.

Concurenții sunt invitați să își exprime viziunea asupra problemelor actuale de mediu la nivel local sau global, care au efect în calitatea vieţii, dinamica şi viitorul societăţii. Se recomandă o descriere cât mai concretă a conceptelor dezvoltate, a modalităților de evaluare a efectelor și de implicare a comunității pentru reducerea efectelor poluării.

Condiții şi precizări generale.

Proiectele se pot realiza individual sub îndrumarea şi supravegherea unui cadru didactic (din şcoala de unde provin elevii sau din altă şcoală, inclusiv din mediul universitar).

Proiectele înscrise în concurs trebuie să fie originale, realizate de concurenţi şi să nu mai fi fost premiate la alte concursuri similare. Nu se acceptă în concurs lucrări care au fost preluate de participanți din alte surse şi modificate ulterior.

Un concurent poate participa în concurs cu un singur proiect. Se acceptă înscrierea în concurs a mai multor participanţi din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ. Un cadru didactic poate îndruma maxim 3 proiecte.

Evaluarea

Proiectele vor fi evaluate ţinându-se cont de o serie de criterii, grupate în două categorii distincte, respectiv Evaluare generală” şi Conţinutul proiectului”.

În cadrul categoriei Evaluare generală” se vor analiza şi nota itemi care ţin de conformitatea cu tema concursului, elaborarea şi structura proiectului, creativitatea, originalitatea şi ineditul proiectului, calitatea materialului utilizat pentru elaborarea proiectului, raportarea echipei la tema proiectului (emiterea unor opinii personale documentate şi fundamentate ştiinţific).

În cadrul categoriei Conţinutul proiectului” se vor analiza şi nota itemi care ţin de stabilirea şi precizarea scopului proiectului, de activitatea realizată (investigaţii, experimente, anchete, analiză de documente), rezultate, concluzii şi observaţii, relevanţa şi aplicabilitatea proiectului (pertinenţa ştiinţifică a soluţiilor propuse), prezentarea proiectului.

Fiecare dintre itemii menţionaţi va fi notat cu maxim 5 sau 10 puncte, conform unei grile de evaluare. Numărul maxim de puncte este de 90 (40 – evaluarea generală, 50 – evaluarea conţinutului) la care se adaugă 10 puncte din oficiu.

În vederea eventualei admiteri la una dintre specializările Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, punctajul convertit în notă se echivalează cu 70 % din media finală de admitere (30% reprezentând media de la bacalaureat). Convertirea punctajului în notă se face în felul următor: 10 puncte = 1 punct de notă; în aceste condiţii 50 de puncte reprezintă nota 5; 100 de puncte reprezintă nota 10.

Structura proiectelor

Proiectele înscrise în concurs trebuie să respecte următoarea structură:

Pagina de titlu, pe care se consemnează date sintetice de identificare: tema proiectului, numele autorilor, data elaborării, unitatea de învățământ, clasa.

Cuprinsul proiectului care prezintă titlul, capitolele, subcapitolele.

Introducerea, prezentarea cadrului general

Dezvoltarea elementelor de conţinut (texte, imagini etc.)

Concluziile care sintetizează elementele de referinţă desprinse în urma studiului temei respective, sugestii, propuneri.

Bibliografia

Anexe (dacă este cazul).

Condiţii de redactare

Se recomandă ca întinderea unui proiect să nu depășească 10 pagini dactilografiate la 1 rând, caractere Arial, Times New Roman sau echivalent, cu dimensiunea de 11 pt.

 Predarea lucrărilor

Lucrările/proiectele pot fi predate la Decanatul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului sau expediate prin poştă/curier sau email, la adresa enviro@ubbcluj.ro, în perioada 6 ianuarie 2020 – 2 iunie 2020, urmând ca evaluarea lor să se facă până pe 3 iulie 2020.

Toţi participanţii vor primi o diplomă de participare.

 

Persoane de contact

Prodecan – Șef lucrări dr. Kinga Reti: reti.kinga@ubbcluj.ro

Lector dr. Nicolae Baciu: nicolae.baciu@ubbcluj.ro

Detalii privind Concursul „Marcian Bleahu” și admiterea la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului pot fi accesate pe pagina web a facultății http://enviro.ubbcluj.ro/concurs-marcian-bleahu-2/

MARCIAN BLEAHU 

bleahu 1

Profesorul Marcian Bleahu, om de ştiință şi scriitor, şi-a dedicat întreaga viaţă pasiunii de a cerceta şi a scoate în evidenţă frumuseţea naturală a României, reprezentată de diversitatea structurii geologice şi a formelor de relief, dar şi a lumii subterane din cuprinsul Munţilor Carpaţi. De-a lungul întregii sale cariere a publicat peste 32 de cărţi, 140 de lucrări ştiinţifice şi peste 400 de articole cu subiecte de geologie, geografie, speologie, turism, ştiinţă, istoria ştiinţei, istoria artei, muzică, ocrotirea mediului şi a naturii, probleme civice, probleme politice, scenarii de filme ştiinţifice. A realizat îndrumare, cursuri de specialitate, a revoluţionat disciplinele geologie, carstologie şi geomorfologie, ca materii de studiu în universităţile din România. Marcian Bleahu este ideologul şi doctrinarul ecologiei politice în România, mai ales prin volumul de sinteză “Priveşte înapoi cu mânie… priveşte înainte cu spaimă”. Marcian Bleahu a reprezentat România ca vicepreşedinte ales în board-ul Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare întrunită la Rio de Janeiro în 1992, unde în cadrul “Agendei Globale 21” s-a prezentat pentru prima dată conceptual de dezvoltare durabilă. Marcian Bleahu este Profesor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Anunțuri FSIM

  • Programul ”Euro 200”

    “Euro 200” este programul național care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziţionării de calculatoare. Termenul de depunere a …
  • Ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării PC

    INFORMARE STUDENTI  HOTĂRÂRE  CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE NR.5479 (30.03.2020) NORME DE APLICARE A HOTĂRÂRII CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE NR. 5479/30.03.2020 PUNCTUL NR.3 (31.03.2020) LISTE BENEFICIARI AJUTOR FINANCIAR …
  • Liste burse semestru II, an universitar 2019-2020

    Burse semestrul II, an universitar 2019-2020   Lista cu studenții beneficiari ai bursei de PERFORMANTA pe semestrul II, anul universitar 2019-2020 Lista cu studenții beneficiari …
  • ALEGERI DECAN FSIM

    CANDIDAȚI LA FUNCȚIA DE DECAN LA FACULATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI AJTAI  NICOLAE BOCOȘ BINȚINȚAN-VICTOR MIHĂIESCU RADU
  • Burse ERASMUS staff

    MOBILITĂȚILE ERASMUS+ DE PREDARE ȘI TRAINING   Informarea privind posibilitatea exteinderii perioadei de realizare a mobilitatilor ERASMUS   Reprogramarea mobilităților ERASMUS incoming și outgoing   …
  • Admitere Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, NIVEL LICENȚĂ, sesiunea iulie 2020

    Oferta educațională pentru admitere, sesiunea iulie 2020 Criteriile de selecție Calendarul admiterii, iulie 2020 Acte necesare la concursul de admitere nivel licență, iulie 2020 Regulamentul …

Evenimente recente

  • Campanie națională ,,Fii la tine-n țară, la fel ca afară!”

    Campanie națională ,,Fii la tine-n țară, la fel ca afară!”

      În cadrul Campaniei naționale ,,Fii la tine-n țară, la fel ca afară!”, lansată de asociația ECOTIC, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, alături de Facultatea de Biologie și Geologie, împreună cu …
  • INFO COVID 19

    INFO COVID 19

    Pentru a preveni răspândirea coronavirusul SARS-CoV-2, Universitatea noastră și autoritățile naționale au luat o serie de măsuri de care vă rugăm să țineți cont. Vă asigurăm că siguranța studenților și a angajaților Universității este prioritară și, în funcție de evoluția …
  • ȘCOALA DE VARĂ “Educație științifică pentru mediu”

    ȘCOALA DE VARĂ “Educație științifică pentru mediu”

    ȘCOALA DE VARĂ “Educație științifică pentru mediu” 22.06.2020 – 25.06.2020 Școala de vară cu titlul “Educație științifică pentru mediu” se adresează elevilor claselor a XI-a și a XII-a în scopul creșterii interesului acestora față de sănătatea mediului înconjurător, prin implicare …