Környezetmérnöki és környezetanalizis Intézet

PrezentareCadre didacticeCercetatoriPersonal Auxiliar

Departamentul de Analiza şi Ingineria Mediului se organizează şi funcţionează în baza prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a Cartei şi a hotărârilor Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, precum şi a Regulamentului de funcţionare a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului.

Misiunea Departamentului de Analiza şi Ingineria Mediuluiv se concretizează în:

• asigură crearea de cunoaştere printr-un proces intensiv de cercetare;

• asigură formarea studenţilor şi a cercetătorilor, cetăţeni activi şi responsabili, promovând învăţământul şi cercetarea în concordanţă cu exigenţele unei societăţi bazate pe cunoaştere şi pe valori prin formare iniţială, educaţie continuă şi integrare în circuitul de valori universale;

• contribuie la dezvoltarea locală, regională şi naţională din punct de vedere social, economic, cultural printr-o implicare în acord cu nevoile comunităţii

În cadrul Departamentului AIM pot fi organizate linii de studiu distincte în limbile română, maghiară şi limbi moderne de circulaţie internaţională. Linia de studii este forma de organizare a procesului didactic din departament.

REGULAMENT DE FUNCTIONARE A DEPARTAMENTULUI DE ANALIZA SI INGINERIA MEDIULUI (AIM)

Alexandru Ozunu

Prof.dr.Ozunu Alexandru

alexandru.ozunu@ubbcluj.ro

Domnii de interes:

Ingineria mediului, evaluarea riscului, managementul dezastrelor, evaluarea hazardurilor si riscurilor in industrii poluante, evaluarea vulnerabilitatii si protectia infrastructurii critice.

Cristina Rosu

Prof.dr.Rosu Cristina

cristina.rosu@ubbcluj.ro

Domenii de interes:

Evaluarea riscului contaminarii cu metale grele pentru ape de suprafata, ape de fantana, sol si sedimente (studii de caz)

Transferul metalelor grele din sol in plante (studii de caz)

Monitorizarea poluantilor chimici din factorii de mediu si ambiental (de interior)

Victor BOCOS BINTINTAN

Conf. dr. Bocos-Bintintan Victor

victor.bocos@ubbcluj.ro

Domenii de interes:

Chimie analitică & analiză instrumental. Detectarea şi cuantificarea compuşilor chimici la niveluri de urme şi ultra-urme. Tehnici spectrometrice avansate utilizate în detecţia de urme şi tehnici analitice de separare. Monitorizarea poluanţilor chimici ai mediului – în special a celor prezenţi în probe de aer.

Delia Gligor

Conf.dr. Gligor Delia

delia.gligor@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Simion Beldean

Lect.dr.Beldean-Galea Simion

simion.beldean@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Mircea Anton

Lect. dr. Anton Mircea

mircea.anton@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Baterii microbiene de combustie, Poluare electromagnetica si Sonora, Senzori.

Dorin Manciula

Lect.dr. Manciula Dorin

dorin.manciula@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Lect.dr. Dicu Tiberius

tiberius.dicu@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Activitatea ştiinţifică se încadrează  în domeniul radioactivităţii mediului, cu accent pe evaluarea impactului radonului asupra sănătăţii umane.

Zoltan Torok

Lect.dr.Torok Zoltan

zoltan.torok@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Radu Mihaiescu

Conf.dr. Mihaiescu Radu

radu.mihaiescu@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Dana Malschi

Conf.dr. Malschi Dana

dana.malschi@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

no image

Lect.dr. Modoi Cristina

cristina.modoi@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed molestie eleifend elit, et faucibus risus tempus eget. Ut accumsan et dui a consectetur. Cras egestas volutpat tincidunt.

Alida Gabor

Conf.dr. Gabor Alida

alida.timar@ubbcluj.ro

Domenii de interes

  • Datare prin termoluminesceță și luminescență stimulată optic.
  • Dozimetrie retrospectivă de accident.
  • Dozimetrie medicală.
  • Radioactivitate ambientală.
  • Dozimetrie de mediu

Nicolae Ajtai

Lect.dr.Ajtai Nicolae

nicolae.ajtai@ubbcluj.ro

Domenii de interes

Teledetecție atmosferică – tehnica LIDAR, fotometrie solară, studiul proprietăților optice și microfizice ale aerosolului atmosferic. Evaluarea riscului și a impactului poluanților atmosferici asupra mediului – modele de dispersie la micro si mezoscală. Modelarea transferului radiativ prin atmosferă în UV, VIS, NIR și microunde.

Laborant I Horvath Zoltan

zoltan.horvath@ubbcluj.ro

Tehnician dr. Mircea Moldovan

mircea.moldovan@ubbcluj.ro

Hirek és események

  • Tanevnyito Magyar Tagozat 2016

  • FELVÉTELI – SZEPETMBERI 2016

    Szepetmberi felvételi   Ha érdekel, hogy mi történik a környezeteddel akkor itt a helyed! Ingyenes, államilag támogatott helyek várnak!Legyél te is a csapatunk tagja és …
  • AZ OKTATÓI TEVÉKENYSÉG online KIÉRTÉKELÉSE

    Nappali képzés I-II. év alapképzés  2016. május 9 –29. I. év mesterképzés 2016. május 9 –29. Végzos évfolyamok 2016. április 18. – május 15. A kiértékelési idoszak …
  • GÓLYATÁBOR

    A Környezettudományi és Környezetmérnöki Kar megszervezi az első GÓLYATÁBORT a kolozs megyei Jósikfalván, 2016 október 14-16 között! A tábor minden olyan első éves gólyának szól, …
  • Államvizsga Tematika Környezettudomány 2016 Június

    Állattan-gerincesek törzse-halak, kétéltüek, hüllők, madarak, emlősök Dudich,E.,Loksa,I.,1971,Állatrendszertan,Tankönyvkiadó,Budapest Fábián,Gy.,1977,Állattan,Mezőgazdasági Kiadó,Budapest Oláh,Zs.,1997,Biológia,I,Nemzeti Tankönyvkiadó Budapest Székely,P.,1989,A Föld állatvilága,Nemzeti Tankönyvkiadó,Budapest Varga,Zs.,1998,Állatismeretek,Nemzeti Tankönyvkiadó Budapest Taylor,B.,1993,Állatatlasz,Guliver Kiadó,Budapest Endrédi,L.,2000,Biológiai vizsgállatok,Nemzeti Tankönyvkiadó Budapest …