Tabere de vară pentru studenți 2026.
Criterii generale de eligibilitate:
Studenții care pot beneficia de locurile gratuite în taberele studențești alocate Universității Babeș-Bolyai în perioada vacanțelor de iarnă și de vară sunt cetățeni care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii (vezi art. 4 și art. 5 din Metodologie):
- sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, la un program de studii nivel licență, master sau doctorat;
- sunt integraliști, respectiv au promovat examenele la toate disciplinele de studiu obligatorii prevăzute în planul de învățământ din anul anterior de școlarizare sau aferente sesiunii de iarnă în cazul studeților din anul I;
Excepții:
- studenţii care se află în anul I de studii şi aplică pentru a participa la seriile de tabără desfăşurate pe parcursul vacanţelor de iarnă vor fi departajaţi pe baza mediilor de admitere sau a altor criterii stabilite de universităţi;
- categoriilor de studenţi cazuri sociale: criteriul de student integralist nu se aplică, ierarhizarea acestora făcându-se exclusiv pe baza criteriilor sociale.
- sunt studenți în vârstă de până la 35 de ani (în conformitate cu prevederile art. 2, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 350/2006, Legea Tinerilor), indiferent de cetățenie;
CERERILE PENTRU OBŢINEREA UNUI LOC ÎN TABERELE STUDENŢEŞTI – VARA 2026 SE DEPUN ÎN PERIOADA:
3 iunie 2026 –14 iunie 2026,
Cererile se pot depune:
- direct la secretariatul facultății de luni până vineri, interval orar 9.00- 12. 00.
sau
- e-mail la adresa: – secretariat.enviro@ubbcluj.ro, până cel mai tarziu în data de 14 iunie 2026, ora 23:59
Sudenții sunt rugați să citească cu atenție toate informațiile de mai jos, privind taberele studentesti
Cererile vor fi însoţite de documente justificative care atestă implicarea în activităţi extracurriculare sau încadrarea într-un caz social.
- Calendarul privind organizarea taberelor studențești de vară 2026
- Repartizarea pe facultăți a locurilor in taberele studenleți alocate Universității Babeș-Bolyai din Cluj -Napoca, conform programului Tabere studențeși 2026
Legislație și alte resurse
- Metodologia privind organizarea taberelor studențești – publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 454 din 28.05.2026
- ANEXA 2 – Repartizarea numărului de studenți beneficiari ai taberelor studențești 2026 pe CCS/CCSS Tei
- ANEXA 3 – Borderou de distribuire a locurilor în taberele studențești
- ANEXA 4 – Cerere individuală pentru ocuparea unui loc în cadrul taberelor studențești
- ANEXA 5 – Lista de participanti
- ANEXA 6 – Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal
- ANEXA 7 – Regulament de tabără
