În 24 – 25 septembrie, la Teatrul Național I. L. Caragiale din București, s-a desfășurat Conferința ”Educația fără frontiere pentru dezvoltare durabilă”, organizată de Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO), cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO.
În cadrul evenimentului, a avut loc și ”Târgul proiectelor care transformă”, pentru care, CNR-UNESCO a selectat 3 experiențe ale Facultății de Știința și Ingineria Mediului (FȘIM) în vederea expunerii la stand.
La secțiunea ”Educație pentru dezvoltare comunitară durabilă” a fost prezent la stand masteratul în limba engleză din domeniul ingineriei mediului ”Dezvoltare Sustenabilă și Managmentul Mediului”, prezentat de Conf. dr. Nicoleta BRIȘAN.
În cadrul secțiunii ”Educație pentru dezvoltare durabilă prin soluții propuse de științe și tehnologii”, la stand, au fost prezente două soluții dezvoltate de FȘIM, în cadrul a două proiecte:
Pădurea-Parc Făget. Servicii ecosistemice și rol educațional, rezultat al colaborării specialiștilor FȘIM cu Primăria Cluj-Napoca și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în cadrul proiectului URBFORDAN – Managementul și Utilizarea Pădurilor Urbane ca Patrimonii Naturale în Orașele din Regiunea Dunării – prezentat de Lector dr, Cristian MALOȘ
Prototipul inovativ ICA – SMARTRADON, dezvoltat de specialiștii Laboratorului de Încercări Radon (LiRaCC) ai FȘIM în colaborare cu cercetători de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și București, în cadrul proiectului SMART_RAD_EN – Sisteme inteligente privind siguranța populației prin controlul şi reducerea expunerii la radon corelate cu optimizarea eficienţei energetice a locuinţelor din aglomerări urbane importante din România – prezentat de CS I Alexandra CUCOȘ.
De asemenea, în cadrul Atelierului de reflecții prospective ”România la 100 de ani de la aderarea la UNESCO”, decanul FȘIM, lector dr. Nicolae AJTAI, a participat la definirea profilului de viitor al EDUCAȚIEI în România.