Lumea după dinozauri. O istorie zbuciumată

Lumea după dinozauri. O istorie zbuciumată

Înțelegerea trecutului planetei este esențială pentru orice om interesat de cunoaștere: evenimentele petrecute în timpurile de odinioară pot oferi cheia pentru a desluisi ceea ce se va petrece cândva, în viitor. Este bine știut că istoria devenirii vieții a traversat etape succesive, care prin munca a generații de geologi au dobândit numiri distincte înrădăcinate în mentalul publicului larg. Astfel, Era Mezozoică este cunoscută drept ”era dinozaurilor”, fiindcă aceste reptile au dominat în acele timpuri, continentele. Ea a fost urmată de Era Cenozoică (sau Neozoică), ce este știută drept ”era mamiferelor”. Adică și a noastră, fiindcă ne numărăm printre mamifere. La finalul Mezozoicului, dinozaurii au dispărut brutal, din cauze încă incomplet lămurite, care însă par a avea explicații de ordin cosmic : planeta noastră se pare că a suferit impactul cu un asteroid, astfel încât mare parte dintre locuitorii oceanelor și continentelor au ieșit definitiv de pe scena vieții. Mamiferele care până atunci viețuiseră în umbra dinozaurilor, au aflat așadar medii vacantate de vechii ocupanți și și-au început evoluția, în dominanță. Însă istoria lor la începuturi a fost marcată de apariții și dispariții de reprezentanți, de migrații ale acestora între continente sub imperiul unor constrângeri de mediu care au fost înțelese de cei care le-au cercetat, uneori foarte târziu. Natura nu își dezvăluie lesne tainele… Etapele dintâi ale istoriei mamiferelor și ale mediilor lor de viață de după dispariția dinozaurilor vor fi succint prezentate și explicate în prelegerea la care vă invităm, cu exemple concrete descoperite în țara noastră și din întreaga Eurasie, în ceea ce cunoaștem ca vârstă drept Paleogen. Zona municipiului Cluj-Napoca oferă dovezi elocvente la acest capitol. A le ignora nu constituie o greșeală, ci monumental păcat !