Titlul proiectului
ELABORAREA HARTILOR DE HAZARD SI EVALUAREA CALITATII MEDIULUI IN AREALELE MINIERE DIN JUDETELE MARAMURES SI SATU MARE UTILIZAND SISTEMELE INFORMATIONALE GEOGRAFICE (SIG)
Programul de finantare
Programul Cercetare de Excelenta – CEEX
Unitatea contractanta: Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica
Obiective
Resursele naturale ale subsolului din judetele Maramures si Satu Mare (minereuri polimetalice) au favorizat dezvoltarea mineritului, constituind in acelasi timp sursa de poluare a factorilor de mediu. Arealele miniere sunt afectate, prin emisia si dispersia surselor poluante, de peste 100 de ani, cu o intensificare puternica in ultimii 50 de ani. Principalele surse de poluare sunt: exploatarile miniere active sau inchise, haldele de steril, iazurile de decantare, uzinele de preparare a minereurilor, uzinele metalurgice, prin apele de mina, gaze, pulberi, purtatoare in principal de metale grele (Pb, Zn, Cu, As, Cd, Mn, Ti, Cr, etc), cianuri, xantati. Activitatile industriale au condus, in arealele respective, la aparitia unor surse intense de poluare a mediului cu efecte nocive asupra starii de sanatate a populatiei. Efectul in timp al proceselor si emisiilor mentionate a generat o acumulare neomogena (in timp si spatiu). Studiul si-a propus sa inventarieze, sa evalueze cantitativ si calitativ elementele poluante in distributia lor teritoriala, favorizate de hazardele naturale (alunecari de teren, inundatii). Utilizand tehnici SIG, cartari de teren, analize chimice complexe, se vor analiza factorii naturali determinanti ai degradarii mediului (climatici, hidrologici, geomorfologici), elaborandu-se harti tematice ale hazardelor naturale sub impactul activitatilor miniere, propuneri si solutii de monitorizare a fenomenelor, pentru un management adecvat unei dezvoltari durabile in contextul legislatiei interne si europene a protectiei mediului. Armonizand specificul cercetarilor cu strategia dezvoltarii regiunii de nord-vest, studiul a vizat abordarea transfrontaliera a problemelor de mediu, implementarea metodologiei moderne tinerilor cercetatori (doctoranzi/masteranzi), constientizarea populatiei locale, sprijinirea autoritatilor locale si ale companiilor miniere
Durata proiectului: 2006-2008
Parteneri
Institutul de Geografie al Academiei Romane, Institutul de Cercetari pentru Instrumentatie Analitica, Cluj, Universitatea de Nord, Baia-Mare, Universitatea Babes-Bolyai cluj, Geoproiect SA Baia Mare
Rezultate
►S-a realizat o probare riguroasa a terenului contaminat, astfel incat s-a determinat distributia metalelor poluante atat pe verticala (in adancime), cat si pe orizontala (pana la o distanta de cca. 500 m de sursa de poluare) ►Corelarea migrarii elementelor poluante cu caracteristicile fizice si chimice ale solului. ►Cunoasterea in timp real a stadiului si evolutiei gradului de ecologizare a zonelor miniere afectate negativ de exploatarea si prepararea mineralelor utile; ►Realizarea unei baze de date spatiale si temporale pentru arealele critice ►Realizarea hartilor tematice de relief cu atentie speciala asupra formelor de origine antropica si a dinamicii acestora: halde de steril, iazuri de decantare, dar mai ales asupra gradului lor de stabilitate sau instabilitate; ►Realizarea hartilor de hazarde naturale si antropice in arealele miniere conform legislatiei actuale.