„Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză”
Conferința Națională a Comunității ,,Educație pentru Științe”
În perioada 28 – 30 aprilie 2022 se va desfășura la Suceava, cea de-a patra ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință. Tema conferinței va fi „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză”
Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, este co-organizator alături de Universitatea din București, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”.
Organizatorii își propun să încurajeze și să consolideze dialogul între principalii actori interesați de educație și formare, de orientarea și dezvoltarea carierelor STEM, să faciliteze promovarea modelelor de bune practici și să susțină cercetarea în domeniul educației STEM și în domeniile asociate, prin fundamentarea politicilor educaționale în domeniu.
Prin această colaborare, partenerii rămân angajați eforturilor constante de a sprijini transferul de idei și de cunoștințe spre societate, de a contribui în formarea unor rețele de promovare a științei în educație și de a susține excelența în școlile din România.
Un număr de 150 de cadre didactice din învățământul preuniversitar din toată țara, vor avea parte de întâlniri cu specialiști în domenii de educație și cercetare științifică, sesiuni practice de ateliere, dezbateri, prezentări de proiecte și bune practici educaționale, vizite în laboratoarele de cercetare şi expoziţii interactive.
Detalii despre CNCES 2022:
https://cnces.educatiepentrustiinta.ro/ro