Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează Simpozionul ENVIRONMENT & PROGRESS cu tema Dezvoltarea durabilă: abordări și soluții pentru comunități reziliente în perioada 18-19 mai 2023 la Cluj-Napoca.
Evenimentul este unul aniversar, marcând 20 de ani de la înființarea FȘIM în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Cu această ocazie, îi invităm pe colaboratorii noștri din mediul academic, de cercetare, din sectorul economic, din cadrul autorităților și din societatea civilă să ni se alăture în cadrul unui eveniment care abordează subiecte relevante în contextul recentei lansări a catedrei UNESCO UBB în domeniul Dezvoltare Durabilă și Schimbări Climatice.
Amplificarea efectelor schimbărilor climatice la nivel global creează bariere în atingerea tuturor celor 17 obiective ale dezvoltării durabile (ODD-uri), în condițiile în care deja ne confruntăm cu pierderea biodiversității, cu reducerea resurselor de hrană și cu probleme de sănătate accentuate în comunitățile umane. Creșterea temperaturii globale, intensificarea frecvenței inundațiilor și a perioadelor de secetă pun presiuni serioase asupra rezilienței comunităților umane pe termen mediu și lung.
Simpozionul va include: prezentări plenare, prezentări orale pe secțiuni, sesiune de postere, o secțiune Alumni FȘIM și o sesiune Ecouniversitaria dedicată studenților la nivel licență, masterat și doctorat.
Prezentările vor avea loc în limba română și engleză. Lucrările selectate vor fi publicate în Studia Ambientum.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați: envprog2023.enviro@ubbcluj.ro
Sponsor: