Ingineria valorificării deșeurilor

Ingineria valorificării deșeurilor

PREZENTAREFIȘE DISCIPLINEPLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNTÎNDRUMĂTORIRESPONSABIL MASTER

De ce să alegi specializarea de master Ingineria valorificării deșeurilor?

Ai dori să înveți despre soluții practice și viabile economic pentru valorificarea și reciclarea materialelor care devin deșeuri, în concordanță cu principiile dezvoltării sustenabile? În condițiile actuale, în care cererea de resurse naturale este tot mai mare, accentul pus pe reutilizarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor este tot mai necesară și folosită pe plan european și mondial. A privi deșeurile ca pe o resursă, pe care să o poți (re)folosi reprezintă un punct de plecare a oricărei viziuni de dezvoltare economică și socială pe termen mediu și lung. Dacă consideri importante aceste valori și îți dorești să înveți mai multe despre toate aceste lucruri, specializarea masteratului Ingieria Valorificării Deșeurilor este pentru tine.

Acest masterat în limba română în domeniul Ingineriei Mediului propune formarea specialiștilor care să aplice în practică noțiunile teoretice din domeniu și pe cele de specialitate privind tehnologiile de recuperare, valorificare și reciclare a deșeurilor industriale și/sau menajere, indiferent de natura lor.

Masteratul Ingineria valorificării deșeurilor este atractiv atât pentru absolvenții de licență în specializările de știința și ingineria mediului sau protecția mediului, cât și pentru cei din domeniile înrudite, cum ar fi economia, ecologia, chimia, biologia, geografia, sociologia ș.a.

Ce vei învăța pe parcursul anilor de studiu?

Vei dobândi cunoștințe actualizate în domeniile tehnologiilor de valorificare şi reciclare a deșeurilor, tehnologia materialelor, bazele procesării deșeurilor, elemente de proiectare a depozitelor de deşeuri, monitorizarea depozitelor de deșeuri, tratarea deșeurilor toxice şi periculoase, prevenirea poluării mediului în industrie etc.

Pentru a-ți oferi cele mai bune oportunități de formare profesională, planul de învățământ și fișele de discipline sunt permanent corelate atât cu cerințele pieței, cât și cu problematica actuală de cunoaștere a mediului.

Ce competențe vei avea la finalizarea studiilor și cum te vor ajuta acestea în viitor?

Competențele profesionale pe care le vei dezvolta te vor pregăti:

  • Să planifici activități de management, valorificare și gestionare integrată a deșeurilor care să fie aliniate tendințelor europene, politicilor de gestiune a deșeurilor în România, cadrului legislativ actual din domeniu și altor criterii relevante.
  • Să aplici metode, tehnici si procedee utilizate în cadrul tehnologiilor de valorificare și de reciclare a deșeurilor menajere și industriale.
  • Să propui și să folosești metode de minimizare a cantităților și de valorificare a deșeurilor, dar și de reducere a impactului acestora asupra mediului.
  • Să aplici cunoștințe privind proiectarea, construirea si monitorizarea depozitelor de deșeuri, în funcție de specificul deșeurilor ce urmează a fi depozitate.

Pe lângă aceste competențe cheie, vei dezvolta și mai multe competențe transversale, precum aptitudini de comunicare, muncă în echipe multidisciplinare, gândire analitică și critică asupra problemelor de mediu și dezvoltare durabilă.

Perspective de viitor:

După terminarea studiilor vei putea opta pentru diverse traiectorii profesionale ca:

  • Inginer in gestiunea integrata a deșeurilor municipale/industriale;
  • Inginer pentru controlul poluării;
  • Inginer de cercetare în protecția mediului;
  • Ingineri în domeniul protecției mediului.

De asemenea, poți opta să continui studiile, prin forma de doctorat, în ţară, chiar la facultatea noastră, în cadrul Şcolii doctorale în Ştiinţa mediului, sau în străinătate.

Fie că alegi să te angajezi ca specialist în domeniul protecției mediului sau să îți continui studiile, vei beneficia, ca student al facultății noastre, de informare și consiliere în carieră, oferite gratuit de Centrul de Carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

 

Admitere Masterat

Plan de învățământ 2023-2024, nivel master

Plan de învățământ 2024-2025, nivel master

Anul de studiu Îndrumător
I Prof dr. Cristina Roșu, email : cristina.rosu@ubbcluj.ro
II Prof dr. Cristina Roșu, email : cristina.rosu@ubbcluj.ro

Lector dr. Oana-Cristina Modoi, e-mail: cristina.modoi@ubbcluj.ro

Prof.dr.ing. Cristina Roşu

E-mail: cristina.rosu@ubbcluj.ro