Caravana ECOTIC a oprit în stația de reciclare din  Cluj – Napoca

Caravana ECOTIC a oprit în stația de reciclare din Cluj – Napoca

23/10/2023 - 27/10/2023

Asociația ECOTIC București și Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, împreună cu partenerii, Primăria Cluj-Napoca și ECOTIC Transilvania și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, organizează în perioada 23– 27 octombrie  o campanie de colectarea a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Astfel, cei care predau minim 15 kg de deșeuri electrice vor primi două becuri LED.

Unde pot fi predate deșeurile electrice ?

Caravana ECOTIC, muzeul mobil al deșeurilor electrice, va staționa pe perioada în curtea Facultății de Știință și Ingineria Mediului din Cluj Napoca, Str.Fântânele nr 30. Incursiunea în lumea reciclării deșeurilor electrice prin intermediul acestui instrument interactiv îi face pe cei care o vizitează să înțeleagă importanța colectării separate prin prisma materialelor reciclabile, dar și periculoase care se pot recupera din echipamente. Un tur virtual al Caravanei ECOTIC este disponibil aici.

Clujenii beneficiază cu titlu permanent de preluarea GRATUITĂ a deșeurilor electrice prin colectorul local ECOTIC Transilvania. Pentru comenzile de preluare de la domiciliu a deșeurilor electrice voluminoase este disponibil numărul de telefon 0747.326.842

Detalii legate de campanie și regulamentul acesteia sunt disponibile pe www.ecotic.ro